Referendumul și suveranitatea poporului român

Referendumul și suveranitatea poporului român

04.02.2018 Fără categorie 0

 

Am asistat în ultimele 5 luni la un balans al inițiativei civice privind constituționalizarea definiției căsătoriei, inițiativă avizată de către Curtea Constituțională în urmă cu un an și jumătate și însușită sub semnătură de 3 milioane de români în urmă cu doi ani.

Balansul acestei inițiative civice – perfect democratice și avizate juridic – a avut loc între partide și, spuneam atunci când el a început, că este în acelasi timp și un balans între interese politice, între dispoziții legale – unele în vigoare, altele modificate, dar contestate tot de partidele politice.

Însă, ceea ce este cel mai important și mai grav pentru noi toți, este că acest balans a avut loc în acelasi timp şi între adevăr și părți trunchiate de adevăr ori dezinformări. În fond, balansul s-a resimțit și se resimte cel mai mult între clasa politică și poporul român.

În acest context, Curtea Constituțională – potrivit mențiunii de pe site – a respins joi, 1 Februarie 2018, sesizarea formulată de PNL împotriva Legii 3/2000, legea de organizare a referendumului, așa cum a fost ea adoptată de Parlamentul României în data de 22 Decembrie 2017.

Așadar, în acest moment nu mai există absolut niciun impediment pentru organizarea referendumului solicitat de 3 milioane de români.

Referendumul este, potrivit art. 2 din Constituția României, formă de manifestare a suveranității poporului român, fiind mijlocul de consultare directă a poporului român.

În ciuda tuturor etichetărilor inadmisibile la care au fost supuși, în ultimii doi ani, cei 3 milioane de români – etichetări față de care nu am văzut luându-se poziție în numele păstrării democrației de către nicio instituție ori șef de partid politic – credem cu tărie că nu pune nimeni la îndoială suveranitatea poporului român, refuzând în continuare organizarea acestui Referendum.

Însă, numai punerea pe ordinea de zi a Senatului a legii de revizuire a art. 48 alin. (1) din Constituție care face obiectul celei mai largi inițiative cetățenești din istoria modernă a României și organizarea propriu-zisă a acestui referendum, ne mai poate dovedi acest lucru.

 Av. Ana-Corina Săcrieru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *