„Romeo și Julieta” – în afara legii?

„Romeo și Julieta” – în afara legii?

26.04.2018 Fără categorie 0

Cum este asta – să spui că ești apărătorul liberei exprimări și a toleranței, și apoi să dai o lege prin care practic ar putea fi interzise cărțile care prezintă învățătura „tradițională” cu privire la căsătoria dintre un bărbat și o femeie și la moralitatea sexuală? Se întâmplă în însorita și progresista Californie și va deveni, cel mai probabil, realitate săptămâna aceasta.
Conform noului amendament, va fi o „practică ilegală” să te angajezi într-o „tranzacție care are ca scop să rezulte în sau care constă din vânzarea sau închirierea unor servicii către orice consumator” care promovează, oferă să se angajeze în, sau se angajează în „eforturile de schimbare a orientării sexuale a unui individ”.

Amendamentul definește „eforturile de schimbare a orientării sexuale” care „orice practică ce caută să schimbe orientarea sexuală a unui individ. Acest fapt include eforturi de a schimba comportamentele sau expresiile de gen, sau să elimine sau să reducă atracția sexuală sau romantică sau sentimentele față de indivizii de același sex”.

Amendamentul este extrem de radical, comentează David French în „National Review”. „Perspectiva ortodoxă creștină este simplă – indiferent de dorințele unei persoane („orientarea” ei), standardul în ceea ce privește conduita corectă este extrem de clar. Sexul este rezervat căsătoriei între un bărbat și o femeie. Când vine vorba de «exprimarea genului», nu există nici o diferență dintre «sex» și «gen», iar răspunsul creștin în fața conflictului de gen este compasiunea și tratamentul, nu urmarea impulsurilor de moment și mutilarea chirurgicală.” (Clic aici pentru articolul integral și clic aici pentru a citi textul amendamentului)

Dacă legea va trece săptămâna aceasta, sub auspiciul ei ar putea cădea toate marile texte creștine, începând cu Biblia. „Cântarea cântărilor”, superbul poem de dragoste din Vechiul Testament, și Epistolele Apostolului Pavel din Noul Testament, de exemplu, ar putea să intre la indexul cărților interzise, în biblioteci sau în librării; la fel s-ar putea întâmpla cu omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur despre căsătorie; cu operele unor mari teologi precum Toma de Aquino și Sfântul Augustin, și chiar cu elegantele eseuri din „Creștinismul pur și simplu” a lui C.S. Lewis sau cu capodopere precum „Divina Comedie” a lui Dante – de fapt, operele tuturor marilor teologii, filosofi sau scriitori occidentali care abordează problema dragostei și a căsătoriei bazate pe complementaritatea contrariilor bărbat-femeie, cu scopul procreării, ar putea să intre sub interdicția de a mai fi vândute sau închiriate, dacă acest amendament trece.

Să luăm un exemplu din literatură – „Romeo și Julieta” de Shakespeare. Când Julieta spune „Romeo, ah! / De ce ești tu Romeo? / Te leapădă de nume și de tată. / (…) Doar numele ce-l porți îmi e dușman. / Și de n-ai fi Montagne, tu ești tot tu”, vedem un oarecare relativism acolo și o anume discuție despre identitate. Dar discuția nu este în sensul că Romeo ar putea decide să devină, peste noapte, din „he” un „ze” sau un „xe” sau orice gen dorește, sau că identitatea de gen a lui Romeo ar fi fluidă și că definirea ei ar sta la latitudinea lui Romeo. Dimpotrivă, Romeo rămâne Romeo pentru că întruchipează toate calitățile lui Romeo – e frumos, inteligent, curajos, sensibil, e plin de pasiune și de idealism. Romeo e viril într-un fel vulnerabil, care-l face cu atât mai atrăgător pentru Julieta. În fapt, pentru Julieta, Romeo este întruchiparea virilității, a principiului masculin – așa cum pentru Romeo, Julieta este întruchiparea blândeții, a delicateței și a inocenței, pe scurt, este întruchiparea principiului feminin. Dragostea lor nu ar fi exemplară și absolută dacă fiecare dintre ei ar fi, pentru celălalt, orice altceva în afară de întruchiparea principiului contrar – natural, cultural, intelectual și spiritual.

Să luăm și un exemplu din cinema – „Pe aripile vântului”. Când Rhett Buttler îi spune lui Scarlett O’hara „Nu, nu cred că te voi săruta”, nu continuă cu: „Deoarece am o problemă de identitate, cred că orientarea mea de gen e o chestie fluidă, și mă gândesc că l-aș putea săruta pe Ashley Wilkes, rivalul meu în dragoste și în război”. El continuă în felul următor: „Deși ai nevoie să fii sărutată, ai foarte mare nevoie. Asta-i problema ta. Ar trebui să fii sărutată, și foarte des. Și de cineva care știe cum să te sărute.” Din replica lui Rhett se desprind toate calitățile lui Rhett – e plin de încredere în sine până la aroganță, e egoist și oportunist, dar e, în același timp, un tip cu simțul umorului și, în felul său, un om de onoare; Rhett nu e un gentleman, e întruchiparea antieroului, dar tocmai combinația de calități pe care le etalează îl face atât de atrăgător pentru Scarlett. În fapt, pentru Scarlett, Rhett este întruchiparea virilității, a principiului masculin. Iar Scarlett este pentru Rhett întruchiparea principiului feminin – femeia frumoasă și inteligentă, puternică și independentă, care adună laolaltă toate calitățile pe care le admiră Rhett. Dragostea lor nu ar fi atât de aprinsă și romanul și filmul nu ar fi atât de captivante dacă fiecare dintre ei ar fi, pentru celălalt, orice altceva în afară de întruchiparea principiului contrar – natural, cultural, intelectual și spiritual.

Să luăm și un exemplu din muzică – „Have You Ever Really Loved A Woman” de Bryan Adams. „Să iubești cu adevărat o femeie / Să o înțelegi – trebuie să o cunoști până în adâncul ființei / Să auzi fiecare gând – să vezi fiecare vis / Să-i poți da aripi – când vrea să zboare / Și apoi, când te vei regăsi neajutorat în brațele ei / Vei ști că iubești cu adevărat o femeie”, spune cântecul. Iarăși, înțelesul e destul de clar – este vorba despre dragostea adâncă, ființială, totală, dintre un bărbat și o femeie, de dragostea dintre un Romeo și o Julieta, dincolo de orice obstacole politice, dintre un Rhett Butler și o Scarlett, dincolo de orice diferențe de temperament. Iar cântecul continuă: „Să iubești cu adevărat o femeie / Las-o să te țină în brațe – până când vei ști că are nevoie să o atingi / Trebuie să o respiri – să o guști cu adevărat / Până când o vei simți în sângele tău / Și apoi, când îți vei vedea copiii nenăscuți în ochii ei / Vei ști că iubești cu adevărat o femeie.” Un text foarte puternic, aproape ca o predică – un text care ne amintește de versuri din acea carte ponegrită de mulți, „Sărută-mă cu săruturile gurii tale, că săruturile gurii tale sunt mai bune ca vinul”; „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie”; „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup.”

La începutul anilor ’50, din noile manuale școlare comuniste au fost eliminate personalități marcante precum Titu Maiorescu, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, Octavian Goga, Titu Maiorescu, Vasile Voiculescu și chiar Mihai Eminescu. Motivul era acela că opera lor nu ar fi prezentat în mod adecvat principiul luptei de clasă, dintre proletariat și burghezie, luptă care ar împinge istoria înainte, spre progres. Din Eminescu era recuperat un singur text, „Împărat și proletar”, care ar fi reflectat, în mod corect, lupta de clasă dintre un grup minoritar și o majoritate, dintre proletariat și restul societății „corupte și burgheze”. Ar fi păcat ca, cel puțin pentru o vreme, să ne întoarcem, în numele aceluiași principiu, la aceleași forme de cenzură – și din toată marea cultură occidentală să fie recuperate doar două-trei filme, precum „Brokeback Mountain” și „The Kids Are All Right”.

Cum rămâne, între timp, cu principiul „trebuie să cunoaștem poziția adversă”? Dar cu „trebuie să fim expuși la cât mai multe puncte de vedere, să nu ne limităm la un singur punct de vedere”? Dar cu „trebuie să studiem marile texte, marile filme și marile opere de artă, trebuie să studiem marii gânditori, fie că suntem, fie că nu suntem de acord cu ei”? Cum rămâne cu libertatea religioasă? Dar cu libertatea de conștiință? Dar cu libertatea de exprimare, cu aceasta cum rămâne – e ea doar pentru o singură parte, pentru stânga progresistă?

Și dacă asemenea opere literare și realizări poetice devin nedemne sau discriminatorii față de normativizarea propusă prin acest amendament din California, atunci cum va fi considerată o definiție socială sau juridică a căsătoriei ca fiind între un bărbat și o femeie? Sau un act de educație a copiilor în sensul că iubirea dintre un bărbat și o femeie fundamentează o lume, o istorie și o cultură întreagă? Noua religie, a liberalismului sau a libertinajului sexual, înlocuiește vechile religii – și, pentru a sta singură pe tron, se grăbește să le și scoată în afara legii.

Fără îndoială că există o doză de idealism în cuvintele Julietei care speră că principiul masculin, așa cum îl vede ea proiectat în Romeo, poate fi separat de toată istoria politică a familiei din care se trage Romeo și de cultura din care amândoi fac parte – și chiar acest idealism, această credință într-un relativism care ignoră un dat și o evidență va duce la sfârșitul tragic pe care îl știm cu toții.

Și cu cât stânga progresivă se îndreaptă, mai mult, spre extreme care ne amintesc de vechea stângă revoluționară și bolșevică din Rusia lui Lenin și din China lui Mao, cu atât mi-e mai greu să cred în bunele intenții ale „noii toleranțe” – care pare a fi, așa cum spunea un clasic, mai oarbă decât vechea intoleranță. (Cătălin Sturza)

SURSA: Adevărul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *