Pe data de 21 noiembrie, în cadrul unei conferințe extraordinare de presă, Platforma civică ÎMPREUNĂ a lansat trei apeluri, în numele copiilor familiei Smicală : către toate Bisericile, către toate reprezentanțele diplomatice ale statelor membre UE și către întreaga societate românească.

1. Către toate Bisericile și cultele religioase, pentru a interveni pe lângă autoritățile finlandeze și cele românești în sprijinul protecției și susținerii copiilor familiei Smicală.

2. Către toate reprezentanțele diplomatice ale statelor membre UE, pentru a interveni, din solidaritate europeană și în interesul superior al copiilor, în sensul respectării drepturilor fundamentale ale copiilor familiei Smicală.

3. ZI DE SOLIDARITATE NAȚIONALĂ SI INTERNAȚIONALĂ – ziua de 30 noiembrie, de Sf. Andrei, ocrotitorul României, în sprijinul Mariei și lui Mihai Smicală

Către întreaga societate românească, către diaspora românească din statele UE și SUA, pentru a acționa în data de 30 noiembrie, de Sf. Andrei, ocrotitorul României, în sprijinul Mariei și lui Mihai Smicală. Să dăm acestei zile semnificația unei zile de solidaritate cu familia Smicală, manifestând, scriind mesaje și petiții autorităților din România și din Finlanda.

Așa să ne ajute Dumnezeu !

Întreaga conferință de presă poate fi vizualizată aici:

 

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

©2018 Toate drepturile rezervate !

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account